Home » Psihoterapie de cuplu și familie
Cabinetul psihologic Bernard Tatomir oferă următoarele servicii de terapie de cuplu și familie:
• Probleme de relaționare cu partenerul;
• Optimizarea relației de cuplu;
• Probleme de dinamică sexuală;
• Infidelitate;
• Probleme de relaționare cu copiii.
O relație începe să se construiască pornind de la cunoașterea reciprocă, manifestarea afecțiunii, acordarea sprijinului, influența reciprocă și cooperare, loialitate, depășirea problemelor prin negociere și capacitatea de compromis, acceptarea problemelor care nu pot fi rezolvate (atâta timp cât nu contravin valorilor personale), astfel se ajunge la crearea sentimentului de noi.
• Unele cupluri aplică aceste lucruri instinctiv, iar relația se contruieste în mod natural cu anumite perioade de criză, depășite fără mare efort.
• Alte cupluri simt perioadele de criză mult mai acut și au nevoie de susținere atât când vine vorba de cunoașterea reciprocă, rezolvarea de probleme, capacitatea de compromis, crearea sentimentului de noi.
Fiecare dintre noi intră într-o relație cu un set de credințe și expectanțe despre cum ar trebui să fie un cuplu. Primele modele de relații la care suntem expuși sunt părinții noștri, apoi experiențele noastre sau poveștile altora din cărți sau media se cristalizează într-un set de idei despre ce înseamnă o relație fericită, despre ce înseamnă a iubi și a fi iubit.
Multe din aceste credințe sunt nerealiste, rigide, absolutiste, defetiste și pot face foarte mult rău relației.
Astfel, în terapie de cuplu și familie, un rol major îl are schimbarea atitudinilor disfuncționale referitoare la cuplu.
Din păcate, multe cupluri apelează la terapie când lucrurile s-au înrăutățit atât de tare încât ajung să nu mai găsească nicio parte pozitivă a relației, iar disprețul a contaminat inclusiv trecutul, transformând și amintirile frumoase în unele negative.
Deși iubirea este un imbold puternic pentru un cuplu și o relație stabilă, ea nu este suficientă. Contrar multor opinii, o relație nu se întâmplă pur și simplu, ci se construiește.
Încrederea și angajamentul sunt stâlpii unei relații solide.
Iată câteva dintre problemele pentru care poți cere sprijin în relația de cuplu:
• Lipsa încrederii
• Diminuarea drastică a gesturilor de afecțiune
• Probleme de comunicare
• Conflicte frecvente
• Monotonie
• Infidelitate
• Probleme de dinamică sexuală
• Valori diferite
• Violență domestică.
Pentru a programa o ședință, folosiți una dintre modalitățile de contact de mai jos sau completați formularul alăturat.
0727 058 770
contact@psiholog-domiciliu.ro
Strada Buzești 24, Sector 1, București
“Psihoterapia te poate ajuta să te înțelegi mai bine, și să-i înțelegi mai bine și pe cei din jurul tău. Pentru că totdeauna, procesul de psihoterapie este și unul de creștere și dezvoltare personală. Împreună putem depăși suferința, mai simplu și mai ușor, pășind spre starea de bine.”
Copyright © 2024 Bernard Tatomir | Website realizat de SLN Digital