Fă o programare

Completeaza tabelul si te voi contacta in cel mai scurt timp posibil.

 

Bernard Tatomir
Tel:
+40727058770

Email:
contact@psiholog-domiciliu.ro

1 year ago · · 0 comments

Psihoterapia in tratarea depresiei

Depresia nu este numai o problema de molecule astfel tratamentul asa-zis “biologic”, adica pe baza de medicamente nu este suficient pentru vindecarea ei. Cei ce cred acest lucru se confrunta cu o parere extrem de limitativa (iar deprimatii stiu sa exprime acest lucru) pentru ca dimpotriva,suferinta psihicanecesita si o “ascultare”. Tratamentul medicamentos al unui pacient deprimat poate fi un aspect al ingrijirii sale, care trebuie sa fie sustinut si de un suport de psihoterapie. Din aceasta cauza, putem spune ca, psihoterapia  isi are locul sau in tratamentul depresiei.

Un sprijin psihologic permite atat o mai buna cunoastere a maladiei (distimiedepresie “atipica”psihoza maniaco-depresiva, depresie sezoniera…-Am discutat despre aceste forme de depresie in articolele anterioare) cat si prevenirea unei reintrari in depresie. Intr-adevar persoanele deprimate sunt in cea mai mare parte, fragile din punct de vedere emotional si prezinta o rezistenta la stres si anxietate destul de slabita.

Sedintele de psihoterapie le vor permite sa invete sa-si accepte mai usor emotiile, sa gestioneze mai bine constrangerile si tensiunile vietii cotidiene si sa elaboreze strategii de control al stresului si anxietatii.

In acest domeniu, va pot da exemplu de trei tipuri de terapie, care sunt extrem de indicate in tratarea depresiei si care-l ajuta pe deprimat sa-si regaseasca echilibrul.

  1. Terapia psihodinamica – precum psihanaliza, si/sau terapiile de inspiratie psihanalitica.
  2. Psihoterapiile interpersonale.
  3. Terapiile cognitiv-comportamentale.

Psihoterapia de sustinere

Anumiti specialisti, considera ca tratarea unui episod depresiv nu cere o psihoterapie specifica, ci o simpla terapie de suport. Din punctul lor de vedere este vorba despre o ascultare a pacientului, despre o serie de intrebari referitoare la tratament, la efectele acestuia, la importanta “compliantei” terapeutice a bolnavului, la viata sa cotidiana, daca resimte vreo ameliorare, cum evolueaza… insa toate acestea exploreaza mai degraba prezentul. De accea se concentreaza mai mult pe eliminarea simptomelor depresive si exista un grad crescut de recidiva.

De ce este atat de important acest dialog cu un specialist?

In primul rand, depresia este o incercare si pentru persoanele apropiate din viata voastra, mai ales pentru partenerul/partenera de cuplu. Atunci cand va simtiti rau, partenerul/partenera poate sa creada ca va indepartati de el/ea, cu atat mai mult cu cat depresia determina o scadere a relatiilor sexuale care, in plus, nici nu sunt satisfacatoare pentru deprimat. Si cum situatia aceasta se prelungeste, iata un fapt care mareste insatisfactia fiecaruia! De unde si nelinistile, indoielile, semnele de intrebare, chiar disconfortul.

Depresia poate da impresia ca partenerii nu mai au nimic in comun, dar, spre deosebire de ceea ce cred multi oameni, multe cupluri ies mai puternice din aceasta cumpana, care le aduce dovada atasamentului mutual, a tandretei lor, si a grijii reale pentru starea de bine a fiintei dragi.

Chiar daca aceasta incercare dureaza mult fiind presarata de capcane, chiar daca cere rabdare, perseverenta si o extrem de mare intelegere a partenerului. Este adevarat ca, in afara libidoului aproape inexistent din cauza depresiei, antidepresivele pot provoca aparitia unei impotente sau frigiditati, reversibile atunci cand se renunta la tratament. Dar trebuie sa acceptati o realitate: renuntarea la medicamentele prescrise, v-ar cufunda din nou in starea depresiva care, la randul ei, s-ar resfrange asupra dorintei! Prin urmare, aceasta este o perioada de abstinenta spontana si indusa, deloc usor de suportat.

Toate aceste elemente sunt binecunoscute terapeutului care le integreaza in urmarirea pacientului, explicandui-le, astfel incat el sa se cunoasca mai bine si sa-si dea seama de importanta tratamentului sau psihoterapeutic.

Alianta terapeutica presupune un cadru confortabil in care psihoterapeutul sa-i aduca subiectului suficiente informatii asupra bolii, simptomelor, curabilitatii, mijloacelor terapeutice utilizabile. Exista si riscul de a face o eventuala scurta incursiune prin experienta sa terapeutica.

In ceea ce-o priveste, persoana deprimata, impartaseste ceea ce simte, pune intrebari, vorbeste despre temerile si sperantele sale. Adesea ea se simte respinsa, sau neinteleasa de anturaj, de accea are nevoie sa apeleze la un psihoterapeut.

1 year ago · · 0 comments

Timiditatea

Tehnologizarea specifica zilelor noastre are avantajele: de a ne face mai eficienti si de a redefini timpul si valoarea lui. Timpul nu trebuie pierdut, ci utilizat rapid si cu un scop. Pe de alta parte, tehnologia defineste continuu modul nostru de comunicare. Oamenii sunt pusi din ce in ce mai rar in fata unor interactiuni directe datorita telefoanelor si internetului.

Acestea ne dau iluzia unui contact direct, dar in realitate, singurul lucru atins este tastatura telefonului, sau a calculatorului. Internetul, de exemplu, reprezinta un mod de a interactiona cu ceilalti. Orice tip de comunicare indirecta inlatura multe dintre barierele care il inhiba pe timid. Pericolul este insa, acela ca tehnologia poate deveni un paravan dupa care se ascund cei ce se tem de relaţiile sociale directe, iar ocaziile din ce in ce mai putine de contact direct intre persoane ii pun pe acesti oameni intr-un mare dezavantaj.

Timizii, aparent blanzi si calmi traiesc, de fapt, intr-o continua si permanenta stare de nesiguranta, analizandu-si mereu partile negative si preocupandu-se peste masura de parerea celorlalti despre ei.

Intr-un articol al sau, cunoscutul psiholog american Zimbardo, enumera consecintele nefaste ale timiditatii. Este vorba de o serie de probleme sociale: dificultate de a face cunostinta cu oamenii si a lega prietenii, ceea ce ii imping pe timizi spre singuratate si depresie. Apar si unele probleme cognitive cum ar fi incapacitatea de a gandi clar in prezenta altora, tinzand sa se blocheze in conversatii. Ei pot parea din aceasta cauza, dezinteresati sau nepoliticosi, cand sunt de fapt foarte nervosi. Pot fi preocupati de fiecare aspect al infatisarii si comportamentului lor. Traiesc sub presiunea a douatemeri: de a nu fi vazuti de ceilalti si teama de a fi vazuti dar considerati  nesemnificativi.

Zimbardo a facut si alte numeroase studii si experimente despre comportamentul uman, unul dintre ele fiind Experimentul psihologic – Stanford Prison – Philip Zimbardo

Articolul lui Zimbardo a marcat un domeniu nou de studiu. Ultimele concluzii la care s-a ajuns in intelegerea acestei stari sunt urmatoarele:

  • Unii oameni se nasc cu o inclinatie a temperamentului spre timiditate. Totusi, acest fapt nu condamna persoanele respective la „evitarea privirii celorlalti”.

 

  • Un rol foarte important in acest aspect il are familia si educatia. Se vorbeste chiar de o neurobiologie a timiditatii; cel putin trei centri cerebrali care mediaza frica si anxietatea sunt implicati in comportamentele timide.

 

  • In mare parte, timiditatea este dobandita in urma experientei de viata. Incidenta timiditatii variaza cu fiecare tara. Se pare ca israelienii sunt cel mai putin timizi dintre toti locuitorii planetei. Un factor major care determina timiditatea este stilul diferit al fiecarei culturi de a atribui lauda si pedeapsa copiilor.

Trebuie sa se faca insa o distinctie clara intre introvertiti si timizi.
Introvertitii au capacitate de comunicare si stima de sine necesare relationarii cu ceilalti, dar prefera sa fie singuri. Timizii doresc chiar foarte mult sa fie cu ceilalti, dar sunt deficitari in ceea ce priveste capacitatea de relationare sociala si consideratia pentru propria persoana.

Timizii sunt „constienti” de propria lor constiinta de sine si isi petrec foarte mult timp concentrandu-se asupra propriei persoane si asupra slabiciunilor lor, incat le ramane prea putin timp sa priveasca in jur.
Fiind o variabila personalitatii, timiditatea poate fi regasita, intr-un moment sau altul, la fiecare dintre noi, insa atunci cand timiditatea este structurala, profunda si de lunga durata, psihoterapia este necesara si chiar imperativa.

1 year ago · · 0 comments

Conceptul de sine

Sinele este format din ansamblul tuturor reprezentarilor si aprecierea acestora a unei persoane despre ea insasi si este alcatuit din imaginea de sine sau viziunea asupra propriei fiinte si atitudinea  pe care noi o avem fata de noi, de propriile calitati.

Sinele ne asigura capacitatea de a ne observa propriul comportament, de a reactiona fata de acesta, de a-l orienta si ne ofera unicitatea in lume, sentimentul ca avem un loc al nostru in lumea aceasta, dar si sentimentul continuitatii in timp, fiind fundamentul cognitiv si motivational al identitatii noastre.

Sinele nostru se manifesta, de obicei, prin convingerile pe care le avem, atitudini afective fata de convingerile noastre si reactiile noastre comportamentale.

Dupa parerea psihologului H. S. Markus oamenii isi creaza o schema si un model interior functional al sinelui. Schema modeleaza atat procesele interpersonale, cum ar fi evaluarea celorlalti si interactiunile, cat si procesele intrapersonale ale autocunoasterii si motivatiei. Markus considera ca schema sinelui este intru totul „interpersonala” si aceasta fiindca: este produs al interactiunii sociale (alte persoane sunt sursa de informatii despre sine).

Oamenii au tendinta sa-si formeze pareri despre modul in care sunt priviti de ceilalti. Procesele de atasare din copilarie ar putea influenta dezvoltarea schemelor relationale si comportarea celor din jur formeaza valorile sociale pe care le interiorizeaza.

La formarea si modelarea sinelui participa si comparatia explicita a unei persoane cu alti oameni si ca urmare ofera unei persoane informatii despre valoarea ei sociala si indica modul in care se poate perfectiona. Comparatiile cu alte persoane ar putea reprezenta fie o sursa de amenintare prin autoverificare, fie o sursa de intensificare a sinelui cu scopul de ai ridica nivelul dupa zicala “Prostului nu-i sade bine daca nu este si fudul”.

Imaginea de sine se construieste la confluenta dintre ceea ce cred ceilalti despre noi, ceea ce credem noi despre ceilalti si ceea ce credem despre noi insine. Asadar, in mare masura, sinele este internalizarea imaginii celorlalti despre noi. De aici apare marele risc pe care-l incumba relatiile precoce cu cel care ingrijeste copilul, fie mama, sau alt ingrijitor fara a-i transmite o imagine valoroasa, respectabila, ce merita toata atentia. Imaginea de sine este impresia pe care o avem despre noi insine si are un rol important in personalitatea noastra. Ea devine ghidul care ne evalueaza concordanta intre ceea ce gandim, cum simtim, cum ne comportam si persoana care credem noi ca suntem. Situatiile in care imaginea de sine se clatina sunt resimtite ca o amenintare.

Imaginea de sine include si imaginea sinelui in relatiile cu ceilalti. Este un predictor al comportamentului persoanei, mai ales in cadrul relatiilor sociale. Schimbarile de imagine de sine obtinute prin consiliere duc la schimbari in relatia cu ceilalti, iar asta va duce la schimbarea celorlalti in relatie cu persoana care se schimba.

In copilarie, parintii transmit copilului modul in care ei il vad, il simt, ceea ce cred despre copil si asta duce la modul in care copilul se vede, simte, crede despre el. Sentimentele celorlalti fata de copil devin directive despre cum trebuie sa fie copilul. Parintii transmit copilului ce e „rau” si ce e „bine” (copil cuminte / copil rau). Copilul dezvolta aceleasi convingeri despre el insusi, le internalizeaza. Prietenii sunt atat de importanti tocmai pentru ca te ajuta, iti intaresc imaginea de sine, te oglindesc, iti arata ca ei te vad asa cum te vezi si tu si te fac sa te simti liber, sa te exprimi in acord cu aceasta imagine de sine recunoscuta. Privirea pozitiva se internalizeaza, devenind stima de sine. Pentru a nu pierde privirea pozitiva a parintilor, copilul invata sa interpreteze sentimentele si sa se comporte in sensul asteptat pentru a-si mentine atentia, afectiunea, acceptarea parintilor si mai tarziu, a celor din jur. Cand privirea pozitiva este conditionata, copilul va internaliza si conditionarea. De exemplu, daca parintii ma aproba cand sunt ascultator, atunci si eu trebuie sa ma aprob atunci cand sunt ascultator, iar daca ma dezaproba daca plang, trebuie sa dezaprob si eu plansul!

Datorita faptului ca in diferite momente ale vietii noatre, mai ales in momente de criza cand depindem unii de altii, imaginea de sine ne este amenintata si pentru a o pastra, a ne pastra stima de sine, vom dezvolta mecanismele de a o apara, mecanisme defensive.

Facebook
IMPREUNA PUTEM AJUTA !